Anunturi

A.J.V.P.S. Argeș împreună cu polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, au continuat verificările în cadrul acțiunii ,,Ogarul” 2025 !

 

În dimineață zilei de 13 martie 2025, personalul A.J.V.P.S. Argeș a participat împreună cu polițiștii cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și specialiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș la punerea în aplicare a 3 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 5 tineri, cu vârste între 18 și 26 de ani, din comuna Hârsești, despre care au rezultat indicii că ar săvârșii infracțiunea de braconaj, prin folosirea unor exemplare canine, din rasa ogar.

 

În urma controalelor, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, în temeiul Legii 205/2004 și O.U.G. 55/2002, persoanelor care nu respectau normele legale.

 

Conform Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, folosirea ogarilor sau a metișilor de ogar la vânătoare este interzisă și constituie infracțiune, care se cu pedepsește între 3 luni și 1 an de închisoare sau cu amendă penală.

 

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș dorește să mulțumească Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și Biroului Poliția Animalelor pentru colaborarea eficientă în acțiunile anti-braconaj și răspunsul prompt la sesizările faptelor ilicite.

 

A.J.V.P.S. Argeș – acțiuni de informare, control și combatere a braconajului piscicol. 

În zilele de 8 și 9 martie 2025, personalul A.J.V.P.S. Argeș a participat la o acțiune de informare a membrilor pescari cu privire la speciile, perioadele și dimensiunile legale de pescuit, control piscicol și combatere a braconajului pe toate zonele de pescuit gestionate de A.J.V.P.S. Argeș : Lac Vâlcele, Lac Budeasa, Lac Golești și râul Argeș.

Acțiunile de control vor continua până la stoparea braconajului în zonele de pescuit gestionate de A.J.V.P.S. Argeș.

 

Test de Aptitudini Native (TAN) pentru câinii de vânătoare hăituitori 28-29.03.2025

 

În atenția membrilor A.J.V.P.S. Argeș deținători de câini hăituitori, vă informăm că în perioada 28-29 Martie 2025 se va desfășura un Test de Aptitudini Native (TAN) pe zona a-V-a Vest la cabana Căpățâna-Muncel, deținută de A.J.V.P.S. Hunedoara.

Pentru detalii privind înscrierea și desfășurarea examenului vă rugăm să consultați Revista ”Vânătorul și Pescarul Român” nr. 3 / 2025.

 

A.J.V.P.S. Argeș – acțiuni de combatere a dăunătorilor cu păr.